9 iul. 2013

CPU Thermometer, program care iti arata temperatura procesorului

Pentru buna funcționare a calculatorului, printre altele, e bine să ne asigurăm că temperaturile înregistrate de componentele acestuia se încadrează în parametri optimi indicați de fabricanții lor. E importantă, foarte importantă chiar, temperatura procesorului calculatorului, iar asta deoarece cu cât aceasta este mai redusă, cu atât mai rapid va lucra procesorul.


Pe site-ul programe calculator a fost publicat recent un articol pe această temă. În el au fost tratate aspecte precum temperaturile recomandate de fabricanți și modul în care ele trebuie interpretate fiecare, ocazie cu care au fost recomandate și câteva instrumente utile de monitorizare.

Dintre toate programele prezentate acolo, cel mai simplu este CPU Thermometer, un program gratuit ce poate fi descărcat de aici și care îți arată fix ceea ce contează și te interesează, adică temperatura fiecărui nucleu în parte a procesorului, load-ul general și individual al nucleelor.

Citirea temperaturilor o face cu ajutorul senzorilor montați de fabricant, prin urmare datele de acolo ar trebui să indice fără echivoc valorile reale ale acestora, dar cunosc și cazuri în care două programe rulate simultan indicau valori diferite.

Ce vreau să spun prin asta e că n-ar trebui să vă bazați din start pe ceea ce vă arată primul program rulat, ci să cereți și "părerea" altuia, de preferat unul actualizat periodic de către dezvoltator, cum ar fi Speccy, programul dezvoltat și menținut de renumitul dezvoltator Piriform. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu